NASA a făcut azi un alt anunț științifico nefantastic, expunând descoperirea unui nou sistem solar care conține 7 planete asemănătoare Pământului. Dintre acestea, 3 sunt chiar în zona habitabilă, carevasăzică pot conține apă în stare lichidă datorită distanței față de soarele lor, deci ar putea avea oceane, deci șansele ca undeva pe suprafața lor să existe viață ar fi destul de mari.
Soarele lor se numește TRAPPIST-1, iar planetele sunt atât de apropiate încât se disting foarte bine una pe cerul alteia, imagine teoretic demențială, am putea spune de copertă pentru revistele SF.
Aflat la NUMAI 39 de ani lumină de noi, sistemul solar descoperit este relativ aproape, însă cu tehnologiile actuale rămâne doar un vis pentru cei ce nu se mai simt bine pe Pământ și ar vrea să plece pe Marte și de acolo mai departe.
Descoperirea propriuzisă a fost făcută publică cu mai bine de un an în urmă, când se știa de 3 planete având dimensiuni similare cu Pământul. Acum, după ce telescopul spațial Spitzer a fost îndreptat 20 de zile către sistemul TRAPPIST-1, s-au descoperit și celelalte, precum și amănunte despre densitatea atmosferică a planetelor ce formează sistemul solar.
Soarele lor este însă de 8 ori mai mic decât al nostru (masa) iar luminozitatea sa este de 1000 de ori mai mică, fiind catalogat ca o stea de clasă M-dwarf (pitică). Problema este că el emite mai mult în infraroșu, putând totuși genera căldură dar fiind aproape invizibil pentru ochiul uman. Cu alte cuvinte, planetele sunt scăldate de o lumină difuză, feerică.
Dintre cele 3 planete pretendente la condiții similare cu Pământul, una, a 5a de la soare, ar putea avea cele mai bune condiții. Dar nu vă grăbiți foarte tare cu presupunerile despre viață.
Dispunerea planetei face ca o emisferă să fie mereu spre soare, supusă radiațiilor, în timp ce jumătatea cealaltă este mereu îndreptată spre frigul negru cosmic. Pe de altă parte, faptul că planetele sunt atât de apropiate de soare și în același timp apropiate între ele face ca forțele gravitaționale ce bântuie sistemul solar să determine o activitate intensă în interiorul planetelor. Situația este similară cu cele de pe lunile lui Jupiter. Europa conține o mare de lavă mișcătoare în timp ce Io are o intensă activitate vulcanică ce determină schimbarea completă a suprafeței sale la fiecare 2000 de ani.
Aceste lucruri însă nu descurajează oamenii de știință să studieze constant aceste planete. Ei folosesc atât telescopul Hubble cât și Kepler, nava spațială a NASA. Semnele vieții se văd cel mai bine studiind atmosfera unei planete iar răspunsurile la întrebări nu vor întârzia să apară.
Toate acestea, evident, deocamdată ca fapt divers. Eu unul cel puțin, nu mai am 39 de ani lumină pentru a spera că le voi atinge.
