Fenomenul hărțuirii (bully) apare tot mai frecvent și în societatea românească. El a existat mereu, însă în ultima vreme efectele sale sunt parcă tot mai grave și frecvența tot mai mare.
Odată cu apariția pe scară largă a telefoanelor inteligente dotate cu camere, aceste fenomene par a fi mai frecvente deoarece ne sunt aduse la cunoștință. În trecut probabil că majoritatea dintre incidentele de acest gen rămâneau sub tăcere din cauza rușinii hărțuitului și a fricii hărțuitorului de a nu fi cumva pedepsit.
Dar un lucru cert este că gravitatea repercusiunilor unor astfel de incidente este mai mare ca în trecut. Copiii par a fi mai violenți în vremurile actuale, atât fizic cât și în limbaj. Lucru care denotă o lipsă tot mai acută de educație. Și așa cum bine știm, educația vine în principal de acasă.
Fenomenul apare atât la școală cât și în mediul exterior școlii. Sunt copii bătuți, agresați verbal, batjocoriți, umiliți. De cealaltă parte stă de cele mai multe ori un alt copil aflat în fruntea unei găști. El este cel care pornește hărțuirea, fiind urmat sau nu de ceilalți.
Motivele pentru care unii aleg această metodă de divertisment sunt numeroase și pot avea conotații diverse. Cele mai pregnante însă vin din familie.
Copiii fac de obicei ceea ce văd acasă. Dacă au fost la rândul lor abuzați, asta vor face și ei altora. Abuzați de părinți sau de frații mai mari care le-ar fi putut aplica un astfel de tratament acasă.
Lipsa atenției din partea părinților, neglijarea, familiile dezordonate sau destrămate și în care apare consumul de alcool și/sau droguri, sunt alte motive care pot determina un tânăr să devină un hărțuitor. Copilul caută atenție în altă parte și o atrage din partea găștii, hărțuind alți copii și lăudându-se cu asta.
Conform studiilor, o altă parte dintre copiii care se transformă în hărțuitori nu au avut probleme acasă, cel puțin nu dintre cele prezentate mai sus. Dimpotrivă, părinții lor erau cei mai buni prieteni ai copilului. Lipsa însă venea de altundeva. Copilul nu avea niciun fel de disciplină. Părinții erau doar prietenii lui, fără a fi și cei care impun anumite reguli de conduită și comportament. Este cazul familiilor cu bani mulți care consideră că situația materială este singurul lucru care trebuie oferit copilului. Educație zero. Sunt cazuri în care acești copii sunt mai periculoși deoarece având acces la bani, pot mai ușor ajunge la arme și droguri, mai ales că nu sunt supravegheați.
Dincolo de toate aceste motive, acest tip de comportament poate fi și unul de conjunctură, apărut fără a avea aparent vreo legătură cu anumite aspecte din viața copilului. Mulți sunt influențați de anturaj și de ceea ce văd la alții sau pe internet. Problema cea mai mare este modul cum se tratează problema de către părinți.
Atitudinea unui copil hărțuitor. Cum îi recunoști:
- o viziune pozitivă în ceea ce privește violența
- atitudine agresivă față de părinți, profesori și adulți în general
- nevoia de a domina și controla în orice situație
- băieții sunt de obicei mai dezvoltați fizic decât cei de vârsta lor sau din anturaj
- fete care vor să câștige cu orice preț și dezvoltă dramatism în anumite situații
- impulsiv, își arată foarte ușor frustrarea
- caută să testeze mereu limitele, să încalce regulile, să acceseze teritorii interzise
- nu dezvoltă empatie și nici simpatie
În cazul hărțuirilor izolate, părinții iau atitudine și explică ce nu este în regulă, de cele mai multe ori copilul înțelegând. Însă atunci când problema este acasă, părinții, prin modul lor de gândire (care a și provocat acest comportament la copii), nu vor lua nicio atitudine, vor nega și nu vor explica nimic copiilor. Ba mai mult le vor lua apărarea atunci când consecințele comportamentului lor sunt penalizate la nivel de școală sau societate.
Cui revine misiunea de a educa acești copii? Școala se pare că face prea puțin în acest sens, sau ceea ce face nu are efect din moment ce cazurile sunt tot mai multe. Auzim tot mai mult de cazuri în care conducerea școlilor caută să ascundă astfel de incidente pentru a nu-și păta imaginea. Concluzia este că “școala” de astăzi nu mai este pentru copii, ci doar pentru imaginea și prestigiul instituției (sau a reprezentanților ei). Deoarece o imagine bună înseamnă probabil grade luate mai ușor și bani în plus. Dar asta este o altă discuție.
Aveți aici o mostră din agresivitatea fenomenului. Astfel de lucruri se întâmplă după ce vă lăsați copilul la școală. Probabil că mulți dintre dumneavoastră nu aveți cunoștință de astfel de incidente. Poate nici nu v-ați închipuit că se poate întâmpla așa ceva. Din păcate e tot mai la modă.
Aici găsiți un ghid elaborat de Ministerul Educației din Canada, inclusiv în limba română. România este una dintre puținele țări în care nu funcționează un program național coerent pentru prevenirea acestor lucruri.