Am ajuns vremuri în care peste 25% dintre copiii de vârstă școlară sunt supraponderali sau obezi. De ce? Își încep ziua mergând la școală cu mașina, ies de la școală și se urcă în mașină, ajung acasă și rămân acolo. Nu mai ies afară, nu se mai joacă, nu mai aleargă, nu mai au activități în aer liber.
Din acest sfert, 80% ajung adulți obezi. Prevalenţa supraponderalităţii este uşor mai crescută la fete decât la băieţi şi semnificativ mai mare în mediul urban faţă de cel rural.
Poate că o vină aparte o are și ora de sport. Sunt tot mai multe cazurile și relatările din care aflăm că la ora de educație fizică profesorul sau profesoara stă pe telefon și lasă copiii să facă ce vor. Notele se dau din burtă. Iar copiii fac burtă.
O educație corespunzătoare în acest sens, care să promoveze mișcarea la copii, ar face poate mai mult decât vocea plictisită a părinților care ajunge la urechile copiilor sub forma:
“Mergi la tine în cameră și joacă-te!”
Avem aici un exemplu în care o școală elementară din Arkansas a introdus o metodă mai mult decât distractivă pentru a atrage copiii de clasa I-a către jocul cu mingea. O idee excelentă care folosește un proiector interactiv, așa cum sunt tablele interactive folosite și la noi în țară deja pe scară din ce în ce mai largă.
Copiii sunt atrași ca un magnet de gâzele care merg pe perete și se întrec în aruncarea cu mingea. Dar asta înseamnă investiție în educație. Pe care statul român cam uită să o facă.
Poate într-adevăr, statul ne vrea proști. Și grași. Și bolnavi.
1st Grade PE Class
Posted by West Elementary School on Monday, January 16, 2017