Pe când oamenii şi uriaşii trăiau împreună, s-au format cele trei Crişuri din Vestul ţării. Trei căutători ai băii de aur au fost fermecaţi de Vâlva Comorii, transformându-i în stană de piatră, iar pământul călcat de picioarele lor, în ape curgătoare.
Legenda spune că în câmpie trăia un crai lacom după aur care a auzit că în munţii dinspre răsărit ar fi o mină de aur foarte mare. Dar locul unde se afla aceasta nu-l ştia decât Criş-cel-Bătrân şi cei trei fii ai săi. Craiul a pus soldaţii să-i prindă, i-a închis şi i-a bătut, în speranţa că va afla de la ei unde este comoara. Bătrânul a murit în chinuri, dar nu a divulgat secretul cel mare. Înspăimântaţi, feciorii au decis să destăinuie locul şi să scape cu viaţă, să poată răzbuna moartea bătrânului lor tată. Au pornit spre soare-răsare, spre locul minei de aur, cu paşi nesiguri, însoţiţi de soldaţii de pază. După trei zile şi trei nopţi de mers istovitor, cei trei tineri nu s-au mai înţeles în privinţa drumului de urmat, fiecare arătând altă cale,
. Feciorul cel mare era de părere că trebuie ţinut drumul spre răsărit, în timp ce ceilalţi doi doreau să ia drumul spre miazăzi. Fiind iute din fire, fratele cel mare s-a supărat pe ceilalţi doi şi a pornit val-vârtej încotro gândea el că e bine, însoţit de o parte dintre soldaţii craiului. Crişul Negru Mijlociul, un flăcău bălan, şi mezinul, un băieţandru oacheş, au apucat-o spre miazăzi. După un timp, fratelui mai mic i s-a părut, totuşi, că fratele cel mare a avut dreptate şi a luat-o şi el spre soare-răsare..
Au rătăcit însoţiţi de soldaţii craiului multe zile şi nopti în căutarea băii de aur. În cele din urmă, feciorul care apucase spre miazăzi a dat în munţi peste comoară. Dar în clipa în care vrut s-o arate soldaţilor, a ieşit din baie Vâlva Comorii l-a fermecat, prefăcându-l în stană de piatră, iar pământul călcat de picioarele lui ape curgătoare. La fel a făcu şi cu ceilalţi doi fraţi ai săi, ca aceştia să nu poată găsi niciodată comoara..
Nici soldaţii nu au avut o soartă mai bună, Vâlva Comorii transformându-i în ape mici repezi curgătoare. Crişul Alb Asta este povestea celor trei căutători ai băii de aur care au devenit Crişul Repede, cel iute din fire, Crişul Negru, cel oacheş, şi Crişul Alb, cel bălan, şi a soldaţilor crăieşti care-i însoţeau, deveniţi, de asemenea, crişuri..
Legenda mai spune că stanele lor de piatră vor mai fi şi acum la izvoarele râurilor, de nu le-o fi măcinat ploile şi vânturile..
Ca orice legendă, şi aceasta are un sâmbure de adevăr. Crişurile, îndeosebi cel Alb, îsi au izvoarele în zona zăcămintelor de aur ale Apusenilor şi au o direcţie de curgere de la est la vest, Crişul Alb şi cel Negru confluând în Crişul Dublu, care apoi îşi uneşte apele cu cel Repede, formând Crişul Triplu sau Crişul Comun.