ARMISTIŢIUL DE CRĂCIUN DIN 1914. O POVESTE ADEVĂRATĂ
„Crăciun fericit, englezilor! În noaptea asta nu tragem!”
A trecut peste un secol de la cea mai frumoasă poveste de Crăciun, o poveste născută din realitatea dură a primului Război Mondial. Atunci, pentru câteva zile, soldații germani și englezi, dar și scoțieni ori francezi, au ales în acel loc uitat de toți sfinții și toate cele bune, să redevină oameni. Inamici într-un război absurd, soldații de pe frontul de vest s-au dovedit mai puternici decât propaganda venită de la centru, mai onorabili decât și-ar fi dorit comandații lor, mai umani decât am crede, ținând cont de situația dată.
CONDIȚIILE ARMISTIȚIULUI DE CRĂCIUN DIN 1914
Suntem în 1914. Bătălia de la Ypres s-a încheiat, iar BEF (British Expeditionary Force – Corpul Expediționar Britanic) lovit puternic, așteaptă întăriri. Vremea e un calvar. Plouă zilnic. Tranșeele sunt pline de noroi. Soldații suferă din cauza frigului și a umezelii. Războiul de altceva față de ceea ce își imaginaseră acești tineri entuziaști cu câteva luni în urmă, fiindcă ceea ce părea a fi o confruntare scurtă, se transformă într-o luptă de uzură unde frigul și boala erau inamici mai necruțători chiar decât cei din tranșeele de vizavi.
Pentru a ridica moralul soldaților care-și petrec primul Crăciun departe de familie, din Marea Britanie, dar și din Germania, se trimit colete pe front. Regele George al V-lea trimite „personal” câte o carte poștală fiecărui soldat ori soră medicală, iar Prințesa Mary reușește să strângă cadouri de Crăciun în valoare de 100.000 de lire sterline (sub forma unor cutii speciale1, gravate), care ajung la soldații și marinarii trimiși să lupte pe continent.
În această atmosferă de acalmie relativă, soldații au timp să facă haz de necaz pe seama condițiilor de luptă (când se inundă tranșele, ies pe parapeți fără a fi imediat luați în vizor de partea adversă), glumesc pe seama meniului zilnic (supa „sârmă ghimpată”) și se dezvoltă o atitudinea ce poate fi descrisă cel mai bine prin formularea „trăiește și lasă-l și pe altul să trăiască”.
Pe măsură ce se apropie Crăciunul, germanii aleg să-și „decoreze” tranșeele cu brăduleți cu lumânări și lampioane din hârtie, pe unii urcându-i pe parapeți pentru a fi admirați de „vecini”. Din ambele tabere încep să răsune colinde, imnuri și cântece populare, iar în unele locuri au loc întâlniri ale reprezentaților, în principal pentru a-i recupera pe cei pierduți în „tărâmul nimănui”. Aceștia sunt îngropați inclusiv în cadrul unor ceremonii comune2.
De Crăciun, pe 25 decembrie 1914, armistițiul neoficial cuprinde numai puțin de jumătate din sectorul britanic. Se vorbește de 100.000 de soldați. Unii merg mai departe și văd chiar o posibilă încheiere a războiului, așa cum li se promise la plecare.3 Dar nu toată lumea știe de această încetare temporară a luptelor, nu se aplică pretutindeni, dar acolo unde este posibil, englezii și germani se întâlnesc, discută, schimbă ziare, cadouri sau suveniruri, își notează chiar nume și adrese, cu promisiunea de a se revedea odată terminat războiul. Culoarea uniformelor s-a topit sub zăpada care a început să cadă.
În ziua următoare, de „Boxing Day”, pe măsură acțiunile de fraternizare continuă, știri despre aceste evenimente neobișnuite ajung la urechile comandaților, precum generalul Sir Horace Smith-Dorrien. Reacția lor e promptă. Măsuri disciplinare împotriva „vinovaților” și încetarea oricăror contacte cu inamicul. Nimeni nu are voie să intervină în războiul lor. Nimeni nu are voie să le strice jucăria. 4 ani mai târziu (și 10 milioane de morți), poate că ar fi gândit altfel.
Până la Anul Nou, deși actele de fraternizare au încetat, s-a păstrat totuși o dispoziție bună. Apoi, pe măsură ce vremea s-a înrăutățit, iar atitudinea combatanților mai circumspectă (temându-se nu doar de reacția adversarilor, dar și a propriilor comandanți), războiul și-a reluat cursul „firesc”. Care a fost acela? Îl știm cu toții. „A fost o pace scurtă, într-un război teribil”, după cum își amintea în 2004 Alfred Anderson, veteran englez, ultimul supraviețuitor al Armistițiului de Crăciun din 1914.
CUM S-A VĂZUT ARMISTIȚIUL DE CRĂCIUN DIN 1914 ÎN PRESA VREMII?
Trebuie să spun câteva cuvinte despre cum au tratat ziarele vremii subiectul, doar suntem pe un blog de comunicare.
Timp e o săptămână, până când New York Times a scris pentru prima dată pe 31 decembrie despre evenimentele neobișnuite, embargoul informațional instituit de oficialitățile militare a funcționat perfect.
Armistițiul din 1914 în The Daily Mirror
„Inamicii au devenit prieteni de Crăciun”, titra The Daily Mirror pe 8 ianuarie 1915
Ziarele din Marea Britanie au script apoi pe larg despre armistițiul de Crăciun, publicând mărturiile celor implicați, scrisori trimise rudelor rămase acasă, iar pe 8 ianuarie 1915, The Daily Mirror5 și Sketch publică primele fotografii cu soldații englezi și germani fraternizând în „terenul nimănui”. Pe un ton pozitiv, ziariștii americani și englezi au apreciat unicitatea „armistițiului de Crăciun”, mai ales că Papa Benedict al XV-lea făcuse el însuși un astfel de apel pe 7 decembrie 1914 (rămas, din păcate, fără rezultat).
În Franța, cenzura a făcut ca informațiile să nu ajungă în presă, și mai departe la publicul larg, singurii care au răspândit vestea fiind soldații răniți, întorși de pe front. Iar pe măsură ce întrebările se acumulau, răspunsul oficial a fost că orice act de fraternizare cu inamicul constituie trădare, urmat de o delimitare de evenimentele din decembrie 1914 care ar fi avut loc exclusiv în sectorul britanic, și acolo fiind de mică anvergură. Nu era mașină, era bicicletă. Și nu i s-a dat, ci s-a luat.
De partea cealaltă, în Germania presa controlată nu a făcut altceva decât să critice dur acțiunile soldaților parte la evenimentele respective, fără să publice fotografii.
Crăciun fericit, prieteni și dacă s-a reușit în 1914, în plin război, ca oamenii să redevină iarăși oameni, sunt sigur că putem și noi. Numai bine
