Se caută tineri în formă și sănătoși, dispuși să stea în pat timp de 60 de zile, făcând… absolut nimic. Se plătesc 16.000 de euro pentru asta.
Institutul de Medicină și Psihologie Aerospațială Francez mediatizează acest job de vis pentru 24 de candidați. Studiul are în vedere efectele microgravitației, o stare aproximativă cu ce de imponderabilitate.
Condițiile sunt următoarele:
bărbat, între 20 și 45 ani, nefumător, fără alergii, cu indexul de masă corporală între 22 și 27. Aceștia vor urma o serie de teste pentru 2 săptămâni, urmând apoi să intre în perioada propriuzisă de testare de 2 luni în care vor sta numai în pat.
“Ideea acestui studiu este de a reproduce condițiile de pe Stația Spațială Internațională”, spune Dr. Arnaud Beck, coordonatorul studiului.
Acesta avertizează că nu va fi deloc ușor. Condiția principală este ca cel puțin un umăr să se afle mereu în contact cu patul. Candidații vor face totul în pat, vor mânca, se vor spăla și își vor face nevoile acolo.
În anumite condiții, oamenii supuși testului de 60 zile vor suferi modificări cardiovasculare, vor avea tensiunea scăzută și pot suferi de vertij. De asemenea masa musculară va scădea, la fel și densitatea osoasă. Le va fi greu la început să se reobișnuiască cu poziția verticală, iar mersul o să le dea de furcă.
Cine dorește să se înscrie, o poate face AICI.