Sânpetrul lupilor
Ţăranii spun că, dacă au dat miezul iernii la spate, au pus mâna pe primăvară
. Pe 16 ianuarie avem una dintre cele mai importante sărbători, guvernată de o divinitate mito-folclorică pe măsură: „Sânpetru Lupilor”. I se mai spune „Sânpetru de iarnă” şi este frate al „Sânpetrului de Vară”, şi el stăpân peste lupi, cel care păzeşte grindina, iar atunci când pocneşte din bici scânteile care sar se prefac în licurici pentru a lumina cărările celor rătăciţi. Şi pentru că sunt fraţi buni, iar numele lor vine de la „piatră”, la „Sânpetru de Iarnă” ţăranii ţin ziua unor divinităţi meteorologice, „Fulgerătoarele”, de frica grindinii verii şi a viscolelor iernii.
Înainte vreme, ţăranii lăsau o noapte întreagă nişte pietre albe pe pragul casei, pe care a doua zi le aşezau pe pragul bisericii, să calce preotul peste ele. Apoi, le aduceau acasă şi în ziua „Sânpetrului de Iarnă” le puneau în grajd, să le apere vitele de lupi peste an.
Astăzi este interzisă aruncarea cenuşii din vatră, deoarece cărbunii aprinşi, odată găsiţi de lupi, le-ar putea stimula fecunditatea. Celelalte interdicţii, exceptând-o pe aceea a pronunţării numelui animalului-totem pentru a nu-l invoca, le privesc în special pe femei. Acestea nu au voie să-şi descurce părul pentru ca pădurea, la rândul ei, să încurce cărările lupilor, nu se aruncă gunoiul din casă, nu se împrumută nimic, nu au voie să coasă, nu au voie să toarcă sau să împletească.
În schimb, se leagă simbolic ochii şi gura lupului prin încleştarea dinţilor metalici de la pieptenii de scărmănat lâna şi prin chituirea gurii sobei. Tot în această zi, femeile spală rufele cu apă clocotită pentru a opări astfel şi gura lupului.
CÂINII LUI SÂNPETRU
Deoarece credinţele în sacralitatea lupului şi în puterea magico-mistică a acestui animal erau nu numai foarte răspândite, ci şi bine împământenite pe teritoriul vechii Dacii, proto-creştinismul l-a investit pe Sfântul Petru cu însemnele de patron/ păstor al lupilor.
Astfel, teribilele animale au fost numite „câinii lui Sânpetru”, punându-se în slujba lui şi dându-i deplină ascultare. Legendele spun că la miezul iernii, în ziua Sânpetrului de Iarnă, numită în vechime şi „Nedeea Lupilor”, lupii primesc partea lor de hrană pentru tot anul. Atunci, în miez de noapte, Sânpetru se arată înaintea lor călare pe un cal alb, le aduce ofrande şi le dă dezlegare să prade animale şi oameni. „Lupu se zice că e câinele lui Sf. Petru şi unde-i porunceşte el, acolo face pradă. Când se strâng mai mulţi lupi la un loc, de urlă, se zice că se roagă lui Sf. Petru să le rânduiască pradă. El îi orânduieşte după pradă când se adună la urlătoare, de obicei pe la răspântii:
«— Tu să mănânci oaia lui cutare din cutare sat, tu, porcul cutăruia; tu, pe cutare om etc.», fiindcă cică pe cine o rândui Sf. Petru câinilor lui, nu scapă nici în gaură de şarpe.”
SÂNPETRU: STĂPÂNUL CHEILOR RAIULUI
În momentele sacre de peste an, când la miezul nopţii, preţ de o clipă, se deschid cerurile, oamenii cu sufletul curat îl pot vedea pe Sf. Petru stând la masa împărătească de-a dreapta lui Dumnezeu
Traditii si obiceiuri de SanPetru lupilor:
In aceasta zi oamenii se feresc sa-i pronunte numele lupului pentru a nu invoca animalul. Nu se scoate gunoiul sau cenusa din casa pentru ca lupii sa nu se inmulteasca.
SanPetru lupilor este cunoscut ca si “miezul iernii”. In aceasta zi gerul se inmoaie si oamenii incep sa faca pregatiri pentru primavara.
In ziua de SanPetru nu se toarce, nu se coase si nu se imprumuta lucruri din casa. Femeile nu lucreaza lana pentru ca lupii sa nu le manance oile.
Oamenii nu mananca carne in ziua asta, in schimb, mananca placinta si dau de pomana. Se spune ca cine nu mananca placinta in aceasta zi se rataceste in calatorii.
