Yalda

In aceasta noapte, care este cea mai lunga noapte din an in emisfera nordica, persanii, iranienii zilelor noastre, sarbatoresc Yalda. Vechii persani credeau ca in noaptea asta, fortele raului devin dominante, abia spre dimineata zeul intelepciunii luandu-le locul.
In foarte multe poeme iraniene, Yalda e pomenita ca noaptea in care oamenii se despart de cei pe care ii indragesc, sufera de singuratate si sunt nevoiti sa sufere tot asteptand compania dorita.
Tocmai de aceea, iranienii se aduna unii la altii si stau toata noaptea glumind, povestind si mancand fructe, preferabil fructe de vara, pentru ca ei cred si ca fructele specifice verii mancate in aceasta seara ii vor tine departe de boli tot anul. Putem sa consideram sarbatoarea lor ca fiind echivalenul execrabilului halloween american (si mai nou , european), insa modul lor de a o sarbatori, in comuniune, razand, fiindu-si aproape unii altora e un mod infinit mai frumos decat o fac americanii si europenii. Si mai e ceva. In aceasta noapte, iranienii citesc poeme scrise de Hafiz. Deschid la intamplare cartea, iar poemul afkat la acea pagina va fi inteles de ei ca o cheie prin care isi vor putea indeplini o dorinta la care s-au gandit inainte. Frumos, nu?
Eu, de cand am descoperit filmele iraniene sunt realmente indragostit de cultura si civilizatia lor.
Iata un poem scris de Hafiz:
Soarele nu spune pământului