În privinţa ordonanţelor de urgenţă adoptate aseară, am un sentiment nelămurit care-mi spune că ne scapă ceva. Da, sînt detestabile, iar modalitatea de adoptare a fost în dispreţ total al legii şi al populaţiei. Dar există precizarea aia de la final, cu intrarea în vigoare în zece zile pentru articolul care dezincriminează abuzul în serviciu.
De ce n-au mers pînă la capăt cu nesimţirea? Şi să nu-mi spuneţi că i-a pocnit în drum spre Monitorul Oficial un ultim vestigiu de ruşine şi-au adăugat repede paragraful cu pricina, ca protestatarii să o mai lălăie încă zece zile cu iluziile cum că s-ar mai putea schimba ceva. Să iasă lumea, să protesteze.
Dacă au noroc, dă frigul şi se răsuflă protestele. Dacă nu, în a zecea zi fac ei ceva modificare să închidă gura lumii, îl sacrifică pe idiotul analfabet care ţine loc de ministru al Justiţiei şi au scăldat-o. Şi, între timp, ceva care se va întîmpla în astea zece zile va trece neobservat, fiindcă emoţia naţională se va fi concentrat pe ordonanţele cu pricina…
Ce-ar putea fi? Un început de răspuns ar putea fi găsit, aş spune, în graba cu care şi-au desfăşurat azi lucrările comisiile parlamentare care aveau pe ordinea de zi bugetul. Ce anume ascunde bugetul de-ar trebui să nu băgăm noi, masele largi, de seamă?
Poate n-am dreptate. Poate că sînt paranoic şi că la Monitorul Oficial sau la cabinetul lui Iordache lucrează un erou care, cu de la sine putere, a adăugat amînarea aceea de zece zile, ca protestatarii să apuce să se organizeze şi dezastrul să mai poată fi oprit. Dar dacă e mult mai mult şi perdeaua de fum a ordonanţelor ascunde de fapt o porcărie şi mai mare? Să nu uităm, vorbim de partidul lui Ion Iliescu, omul care era cît pe ce să ne dea pe mîna ruşilor în ’89.
Prin urmare, să fim pe fază. Pute.
