Pentru a pune un ringtone pe iPhone, metoda oficială este cea cu iTunes, care este un pic peste mână, mie cel puțin nu mi-a plăcut niciodată.
Ca să ajungi de la un fișier mp3 la unul care să fie recunoscut de telefonul tău cu iOS (sistemul de operare de pe iPhone și iPad) este cale lungă.
În primul rând trebuie să-l tai cu ajutorul unui program de editare audio, apoi să-l convertești în format .aac, apoi să redenumești extensia fișierului în .m4r și apoi să-l transferi în telefon.
Presupunem deocamdată că ai fișierul m4r, pe care l-ai tras fie de pe site-ul nostru, fie de pe un alt site unde găsești ringtonuri care furnizează și varianta pentru iPhone. Acum nu trebuie decât să-l pui pe telefon.
Spre exemplu pe zedge.net dacă selectezi modelul telefonului și alegi iPhone, atunci când găsești un ringtone care îți place și apeși download, îți va salva fișierul în format m4r.
Pentru a urca ringtonul în telefon, trebuie în primul rând să instalezi pe calculator iFunbox.
După ce l-ai instalat, pornești programul și conectezi telefonul la calculator. Accesezi de sus My Device, moment în care ar trebui să vezi pe ecran ceva de genul ăsta:
Asta înseamnă că telefonul e conectat la calculator și programul l-a recunoscut. (în cazul meu e conectat prin wi-fi, dar la fel de bine merge și prin cablu USB)
Apoi dați click în stanga pe Ringtones și apoi pe Import, urmând fie să căutați cu Browse fișierul pe care l-ați salvat anterior, fie pur și simplu să-l trageți peste fereastra care apare, ca în imaginea următoare:
Ringtonul va apărea apoi în listă și veți putea să-l selectați deja pe telefon în Settings.
[…] pentru Android este simplu, pentru cei cu iPhone aveți un TUTORIAL cu cea mai simplă metodă de a vă schimba ringtonul pe telefon (fără iTunes și fără […]
[…] Cum pui un ringtone pe iPhone simplu și rapid […]