Mulți dintre noi cunoaștem fenomenul. La înmormântare, pe lângă familie, mai multe femei din vecini, prietene ale familiei sau chiar necunoscute dar care fac prezența pe la toate înmormântările, cunoscute și ca vânătoarele de pomeni, fac un concert de bocete și suspine, doar, doar s-o trezi mortul.
Astea există pe la noi, mai ales la țară. Scopul? Pomana și eventual popularitatea. Prin alte părți însă aceste bocitoare sunt profesioniste. Recrutate din rândul actorilor decăzuți și fără slujbă, cântăreților fără voce și succes, bocitoarele au devenit o branșă de succes în est (China, Taiwan), iar mai nou chiar în Marea Britanie.
Tradiția estică cere ca la înmormântare, voci bine definite să jelească sufletul celui trecut în neființă, pentru ca regretul de pe această lume să-i asigure un trai mai bun pe cealaltă.
Familiile din China plătesc chiar și 400 de dolari pentru o echipă profesionistă de bocitoare, condusă de obicei de o cântăreață. Fetele se îmbracă corespunzător, își pictează pe față lacrimi de sânge și bocesc cum nici familia n-ar face-o mai bine.
“Familiilor le place ca noi să facem un zgomot cât mai mare prin bocete și cântări triste, să ne aruncăm pe jos în fața coșciugului și să ne ținem de acesta atunci când este dus la groapă” spune Chen Shuqiang, lidera unei formații de bocitoare din Feishan, China.
Aceasta declară că afacerea este înfloritoare, deja s-a creat o modă ca la înmormântări să fie prezente și bocitoarele. Tradiția face ca lipsa lacrimilor și a tristeții în cadrul unei înmormântări să aducă dizgrația familiei, acest lucru indicând că decedatul nu a fost iubit.
De cele mai multe ori, așa cum tradiția o cere, bocitoarele sunt îmbrăcate în alb, aceasta fiind culoarea de doliu în țările asiatice.
